Ortopedie

Ortopedie

Ortopedia este specialitatea chirurgicală care se concentrează pe diagnosticul, tratamentul şi prevenţia afecţiunilor aparatului locomotor. Acest sistem complex este format din oase, articulaţii, tendoane, muşchi şi nervi .

Medicul ortoped

Se ocupă de afecţiunile aparatului locomotor. Aceasta include:
Diagnosticul afecţiunii
Tratamentul cu ajutorul medicamentelor, imobilizării, sau a intervenţiei chirurgicale
Recuperare, prin recomandarea unor exerciţii specifice ce restabilesc mobilitatea, tonicitatea şi funcţia aparatului locomotor
Prevenirea bolii, prin informare şi tratament specific.

Tipuri de tratament :

Tratamentul chirurgical
Medicii ortopezi efectuează numeroase tipuri de intervenţii chirurgicale (operaţii). Printre acestea se numără:
• Înlocuirea unei articulaţi (artroplastia) – în cazul artrozelor, se îndepărtează articulaţia degradată aceasta fiind înlocuită cu o articulaţie artificială, ce poartă denumirea de proteză.
• Artroscopia – este o procedură ce utilizează o cameră de dimensiuni foarte mici pentru a vizualiza, diagnostica şi trata afecţiunile articulaţiilor.
• Fixarea internă – o metodă prin care fragmentele osoase rezultate în urma unei fracturi sunt ţinute în poziţie corectă cu ajutorul plăcilor, şuruburilor, tijelor, până când osul se vindecă.
• Osteotomia – corectarea diformităţilor osoase prin tăierea osului şi repoziţionare acestuia
• Artrodeza – procedeul prin care se desfiinţează o articulaţie, adoptându-se o poziţie funcţională pentru segmentul respectiv
• Proceduri la nivelul ţesuturilor moi – cum ar fi repararea tendoanelor sau a ligamentelor rupte.

Tratamente nechirurgicale

Infiltratii cu acid hialuronic
Acidul Hialuronic este un component natural al lichidului sinovial din genunchi. Acest lichid lubrifiaza articulatia, facilitand o miscare fluida, fara frecarea oaselor si actioneaza ca un absorbant al socurilor transmise la nivelul genunchiului. In formele avansate de artroza, lichidul sinovial se gaseste in volum redus. Ideea din spatele infiltratiei articulare cu acid hialuronic este de a inlocui o parte din acidul hialuronic care s-a pierdut.

Tehnica presupune injectarea direct in articulatia genunchiului a unor preparate sintetice de acid hialuronic care tind sa substituie lichidul articular. Efectul este pe termen lung, ducand la remedierea durerilor si a edemului, dar si la refacerea lichidului sinovial, stimuland productia proprie de acid hialuronic.

In functie de caracteristicile produsului de acid hialuronic ales, tratamentul consta fie din 3 injectii facute la interval de o saptamana,din 2 injectii sau doar dintr-o singura infiltratie (monodoza). Injectiile se efectueaza in cabinetul medicului ortoped, nefiind necesara internarea in spital.

Efectul dureaza pana la un an, ceea ce face ca infiltratiile intraarticulare cu acid hialuronic sa fie utile in tratamentul artrozei genunchiului, scazand necesarul de medicamente antiinflamatoare si antialgice. Rezultatul este cu atat mai bun cu cat pacientul nu este foarte in varsta si nu are o forma avansata de artroza.

Un avantaj al injectiilor intraarticulare cu acid hialuronic este acela ca procedura este lipsita de complicatii majore. Cel mai frecvent, pot apare umflarea si disconfortul la nivelul locului injectarii. Tinand cont ca riscul este foarte mic, medicul ortoped ar putea sa-ti recomande acest tip de tratament, in special daca singura optiune ramasa este interventia chirurgicala. In plus, acidul hialuronic ar putea fi o optiune foarte buna daca reactiile adverse ale altor tratamente sunt inaceptabile.

Ortoplus Pharma are in portofoliu solutii viscoelastice cu Acid Hialuronic (simple sau premium CrossLinked/Reticulate) de diverse categorii si concentratii, fiind perfect adaptabile fiecarui model de tratament stabilit de medical curant.

 

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de utilizare. Mai multe detalii gasiti pe pagina Politica de confidentialitate si Utilizare cookies. Pentru a accepta cookie-urile de pe acest site, apasati pe butonul "Sunt de acord" sau continuati navigarea pe site.